Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Marinela Hotico, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că mai multe persoane care se aflau în zona gropii de gunoi din Lugoj au anunţat Poliţia după ce au văzut un cadavru într-un sac menajer.
„Mai multe persoane care se aflau în această dimineaţă (joi dimineaţă – n. r.) în zona gropii de gunoi din Lugoj au anunţat poliţiştii că au văzut un trup aruncat. Poliţiştii au mers imediat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. A fost constituită o echipă operativă care, sub coordonarea procurorului criminalist, va desfăşura cercetările necesare în astfel de cazuri”, a declarat Marinela Hotico.
Surse apropiate anchetei susţin că oamenii care au anunţat Poliţia erau îngroziţi de descoperire după ce au văzut că trupul nu avea cap, nici mâini şi nici picioare.
Poliţiştii încearcă să stabilească identitatea persoanei decedate şi modul în care a ajuns la groapa de gunoi.