Inspirate de parfumul plantelor care cresc la Neverland, celebra fermă californiană ce i-a aparţinut megastarului, parfumurile „Jackson’s Tribute” (pentru bărbaţi) şi „Jackson’s Legend” (pentru femei) vor fi lansate, Las Vegas, pe 7 martie.
Contractul a fost semnat de Franck Rouas, în vârstă de 38 de ani, cu Joe Jackson, pe 2 decembrie, la Encino, reşedinţa familiei Jackson. Informaţia a fost confirmată şi de Michael Jackson Estate, fondul care administrează averea starului, care a precizat însă că nu este parte semnatară a acestui contract.
„Împreună cu Joe Jackson, suntem parteneri cu drepturi egale în ceea ce priveşte vânzările mondiale, drepturile de televiziune şi încasările din publicitate. O parte din încasări vor fi donate fundaţiilor de caritate înfiinţate de Michael Jackson„, a declarat directorul companiei Julian Rouas Paris, o mică fabrică de parfumuri, pe care Franck Rouas a înfiinţat-o la Las Vegas, în parteneriat cu un laborator din apropiere de oraşul Grasse din sud-estul Franţei, renumit pentru parfumurile sale.
Franck Rouas intenţionează să profite de acest succes neaşteptat şi a declarat că a fost contactat de starleta Lindsay Lohan, recent eliberată din închisoare, care i-a comandat un parfum, al cărui nume va fi „Freedom”.