1690 – S-a încheiat, la Sibiu, Tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (1685-1693), şi generalul Imperiul Habsburgic, Donald Heissler.
1851 – S-a născut Ştefan Hepites, fizician şi meteorolog, membru al Academiei Române. În 1878, a înfiinţat prima staţie meteorologică românească, iar în 1884 a creat prima staţiune meteorologică la Bucureşti. (m. 15 septembrie 1922)
1858 – A încetat din viaţă scriitorul Alecu Russo, unul dintre ideologii generaţiei de la 1848 (n. 1819).
1867 – A fost încheiat acordul privind constituirea statului dualist austro-ungar, prin care Transilvania era alipită Ungariei.
1876 – A apărut prima revistă românească de medicină din Transilvania, „Higiena şi şcoala” (pînă în 1882), editată de Paul Vasici-Unzureanu.
1884 – S-a născut biochimistul american de origine poloneză Czimir Funk (1911), cel care a dat termenul „vitamina” (m. 20 noiembrie 1967)
1896 – S-a născut filosoful Nicolae Bagdasar (m. 21 aprilie 1971)
1905 – A avut loc premiera piesei „Manasse” de Ronetti Roman, la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu Constantin Nottara în rolul principal.
1919 – A fost creată compania United Artist (UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice ale secolului trecut.
1939 – A încetat din viaţă Gheorghe Ţiţeica, matematician, deschizător de drumuri în geometria diferenţială, membru al Academiei Române (n. 1873).
1946 – Anglia şi SUA au recunoscut guvernul condus de Petru Groza şi au reluat legăturile diplomatice cu România.
1947 – S-a născut scriitorul Alexandru Pintescu (m. 30 aprilie 2002).
1953 – Iuliu Maniu, om politic şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, a încetat din viaţă în temniţa din Sighet (n. 1873).
1958 – Poetul Ştefan Augustin Doinaş a fost eliberat după ce a stat în închisoare un an de zile, find acuzat de regimul comunist de „omisiune de denunţ”.
1964 – A încetat din viaţă pedagogul şi teoreticianul muzical Dimitrie G. Dinicu (n. 5 mai1898).
1978 – A încetat din viaţă pictorul Bogdan Catul, fiul istoricului literar Gh. Bogdan-Duică (n. 25 ianuarie 1897).
1979 – Are loc premiera filmului „Nea Mărin Miliardar” în regia lui Sergiu Nicolaescu, în rolul principal Amza Pellea.
1983 – Anişoara Cuşmir a realizat un nou record mondial de sală la săritura în lungime (6,92 m).
1986 – A încetat din viaţă scriitorul Grigore Băjenaru (n. 3 decembrie 1907)
1990 – La Tribunalul Militar Bucureşti s-a înregistrat (Decizia civilă nr. 27) cel de-al 27-lea partid politic: Frontul Salvării Naţionale. Preşedintele noului partid era Ion Iliescu.
1990 – S-a înfiinţat Muzeul Ţăranului Român, director fiind numit pictorul Horia Bernea.
2002 – A murit, la New York, sculptorul Constantin Antonovici, ucenic al lui Constantin Brâncuşi în perioada 1947-1951 (n. 18 februarie 1911).
2004 – România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale NATO ratificând protocolul de aderare.