„Eu dau replici sau mă adresez unor oameni politici. Postacul de la Cotroceni nu mai intră în această categorie. Şi exact cum nu pot şi nici nu doresc să polemizez cu postacii anonimi, nu am ce să-i transmit nici postacului cunoscut”, a susţinut Crin Antonescu.
Preşedintele PNL nu a dorit să comenteze afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu făcute marţi seară, la postul public de televiziune, cu privire la constituirea USL.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la TVR 1, că pentru el Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt „un cuplu comic”, la fel ca şi „ideologul” acestora, Dan Voiculescu, pe care l-a numit „Felix”.
Băsescu a declarat că odată cu constituirea USL a fost creat cuplul comic „Antenescu-Ponta”, care pentru el este un cuplu comic.
Potrivit şefului statului, cei doi lideri ai USL sunt „două matrioşci” care spun un singur lucru: „suspendarea lui Băsescu”, „căderea Guvernului”.
De asemenea, Traian Băsescu a declarat că îi va răspunde preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în chestiunea „Porumbacu”, dacă acesta ţine neapărat.