Prima pagină » Social » Doi vameşi de la Moraviţa şi Foeni care erau cercetaţi în libertate au fost arestaţi preventiv

Doi vameşi de la Moraviţa şi Foeni care erau cercetaţi în libertate au fost arestaţi preventiv

Doi vameşi de la Punctele de Trecere a Frontierei Moraviţa şi Foeni în cazul cărora Curtea de Apel Bucureşti a dispus cercetarea în libertate vor fi arestaţi preventiv, după ce instanţa supremă a admis, luni seară, contestaţia procurorilor anticorupţie.
Doi vameşi de la Moraviţa şi Foeni care erau cercetaţi în libertate au fost arestaţi preventiv
Georgiana Lupu
21 feb. 2011, 23:40, Social

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au judecat, luni, recursul procurorilor anticorupţie faţă de decizia din 10 februarie a Curţii de Apel Bucureşti privind cercetarea în libertate a lui Ghiţă Cristian Burdan, vameş la PTF Foeni şi a lui Teodor Badău, vameş la PTF Moraviţa.

Instanţa a admis contestaţia procurorilor şi a decis arestarea preventivă a celor doi pentru 29 de zile.

Totodată, ICCJ a respins recursurile lui Marius Horaţiu Petruţa, Ana Cumpănăşoiu şi Claudiu Daniel Căncescu, vameşi de la PTF Moraviţa şi ale lui Gheorghe-Cătălin Dorobanţu şi Dan Sava, suspectaţi de trafic cu ţigări, astfel că cei cinci rămân în continuare în arest preventiv.

Cei şapte fac parte din lotul celor 86 de persoane acuzate de fapte de corupţie la vămile Moraviţa şi Foeni, din judeţul Timiş.

În 8 şi 9 februarie, procurorii anticorupţie au reţinut 67 de vameşi şi poliţişti de frontieră de la PTF Moraviţa şi Foeni.

Dintre cei 67 de reţinuţi, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în 9 şi 10 februarie, arestarea preventivă pentru 62, ceilalţi cinci fiind lăsaţi liberi, printre aceştia fiind şi Ghiţă-Cristian Burdan şi Teodor Badău. În cazul celor cinci, Curtea de Apel Bucureşti a dispus interdicţia de a părăsi ţara, măsura fiind contestată de procurori la instanţa supremă.

De asemenea, pentru 19 învinuiţi care acţionau în zonele PTF Moraviţa şi Foeni procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Toţi cei 86 din lotul de la vămile Moraviţa şi Foeni sunt acuzaţi de luare de mită şi aderare la un grup infracţional organizat.