Corpul gărzilor revoluţionare, o unitate paramilitară, pare astfel forţa cea mai loială liderului libian.
„Acest corp are circa 3.000 de membri şi suntem convinşi că ei luptă în acest moment„, a explicat luni Dave Hartwell, specialist în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la Jane’s.
„Ei au acces la o întreagă serie de arme, între care tancuri de luptă, elicoptere şi vehicule de transport de trupe blindate„.
Aceşti luptători vin din regiunea Sirt, fieful lui Muammar Kadhafi. „Ei sunt selectaţi strict”, iar „principala lor misiune este să-l protejeze pe Kadhafi şi familia sa”.
Potrivit acestui expert, vehiculele cele mai recente de care dispun forţele guvernamentale sunt tancuri de fabricaţie sovietică, produse la începutul anilor ’70, de tip T72.
Brigada Khamis, un al doilea batalion de elită comandat de Khamis Kadhafi, cel mai tânăr dintre fiii liderului libian, are acces teoretic la 260 dintre aceste dispozitive, dar nu se ştie exact câte sunt operaţionale, subliniază Hartwell.
În ceea ce priveşte armata, aceasta avea 45.000 de membri înainte de începutul conflictului, dar numai o treime dintre ei luptă în prezent, în timp ce ceilalţi au dezertat sau „pur şi simplu s-au evaporat” în natură.
„Se estimează în mare că doar între 10.000 şi 15.000 de oameni îi sunt loiali lui Kadhafi, dar sunt probabil destui pentru a prelua iniţiativa„, notează expertul.
Recentele victorii în oraşe cruciale ca Zawiyah, Ras Lanuf şi Brega au ridicat probabil moralul trupelor guvernamentale, iar „dacă ele îşi menţin avansul (în estul) ţării, acest lucru va continua”, apreciază el.
Liderul libian are de asemenea la dispoziţie o forţă de rezervă de 40.000 de oameni, „mai ideologică”, miliţia poporului.
„Ei sunt legaţi de Kadhafi prin conexiuni tribale. Pe plan strict militar, ei nu sunt consideraţi o forţă eficientă, dar au interesul să se menţină statu-quo-ul„, afirmă Dave Hartwell.
Trebuie luaţi în calcul şi mercenarii. „Câţi sunt? Poate câteva sute sau câteva mii”, estimează expertul. „Se aude vorbind despre mercenari veniţi din Africa de Vest francofonă – din Ciad şi Niger – sau din Eritreea şi chiar din Etiopia”, conchide el.