Cel puţin şapte vehicule ale Forţelor de Autoapărare, numele oficial al armatei japoneze, vor acţiona pentru a vărsa zeci de tone de apă, cu scopul de a împiedica barele de combustibil să intre în fisiune şi un accident nuclear major.
„Camioanele Forţelor de Autoapărare au început să stropească reactorul 3”, a confirmat un oficial din cadrul Ministerului Apărării.
Cursă contracronometru pentru răcirea reactoarelor
O „cursă contracronometru” este angajată pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare avariate de la Fukushima, în Japonia, a declarat vineri directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Yukiya Amano.
„Răcirea este extrem de importantă, iar eu cred că este vorba despre o cursă contracronometru”, a declarat el, la Tokyo, după o întâlnire cu premierul nipon, Naoto Kan.
Deoarece avaria centralei este „foarte gravă”, „comunitatea internaţională, inclusiv AIEA” este important să participe la eforturi pentru securizarea situaţiei, a subliniat el.
Amano a anunţat, pe de altă parte, că AIEA va măsura nivelul de radioactivitate la Tokyo, începând de vineri seara, relatează agenţia Jiji.
El speră, astfel, să „contribuie la calmarea publicului japonez”, prin efectuarea unor măsurători distincte de cele ale Guvernului japonez.
Alimentarea cu energie a centralei de la Fukushima nu a fost încă reluată
Alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare avariate de la Fukushima, în Japonia, nu a fost încă reluată, vineri după-amiaza, dar eforturile în acest sens „progresează”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano.
„Eforturile de a aduce o alimentare electrică din exterior progresează, dar (alimentarea) cu energie nu a fost, încă, reluată”, a declarat Edano la televiziune.
Reluarea alimentării cu energie electrică ar permite repunerea în funcţiune a sistemului de pompare şi de răcire a bazinelor de depozitare a combustibilului uzat, a căror secare ameninţă să emane importante cantităţi de radioactivitate în mediul înconjurător.
Centrala de la Fukushima, situată la aproximativ 250 de kilometri nord-est de Tokyo, a fost avariată de cutremurul cu magnitudinea 9 şi de valul tsunami de câţiva metri care i-a urmat, în urmă cu o săptămână.
Elicopterele care au intrat, joi, în acţiune, pentru a vărsa tone de apă peste reactoarele 3 şi 4, urmau ca vineri să rămână la sol, a anunţat, la prânz, un purtător de cuvânt al armatei.