Prima pagină » Social » Procurorul care instrumentează dosarele lui Bercea Mondial contestă decizia Ministerului Public

Procurorul care instrumentează dosarele lui Bercea Mondial contestă decizia Ministerului Public

Procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt spune că va solicita intervenţia CSM, după ce Ministerul Public a decis ca dosarele în care este cercetat Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, să fie preluate de Parchetul Curţii de Apel Craiova.
Procurorul care instrumentează dosarele lui Bercea Mondial contestă decizia Ministerului Public
Florin Badescu
24 mart. 2011, 16:48, Social

Procurorul Eugen Iacobescu a spus că nu va preda Parchetului Curţii de Apel Craiova dosarul în care Sandu Anghel este cercetat pentru tentativă de omor, aşa cum a decis Ministerul Public, ci va solicita intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

El a afirmat că nu înţelege de ce Parchetul Curţii de Apel Craiova nu a intervenit de la început în cazul lui Bercea Mondial, iar acum îi „ia” acest dosar.

De asemenea, procurorul de la Parchetul Tribunalului Olt a spus că a fost „obiectiv cu privire la tentativa de omor”, acuzaţie care i se aduce lui Sandu Anghel.

Nu se poate să munceşti atâta timp şi să ţi se ia dosarul pentru că nu ai fost obiectiv„, a spus Iacobescu.