„Protestatarii au atacat biroul ONU din Mazar-i-Sharif deşi Naţiunile Unite nu au nimic de-a face cu apelul islamofob (privind incendierea unui exemplar din Coran). Cetăţeanul rus P.O. Ierşov, un angajat al misiunii ONU în Afganistan, a fost rănit. El a fost spitalizat. Diplomaţii ruşi îi vor furniza asistenţă”, afirmă ministerul.
„În timp ce respectăm sentimentele religioase ale musulmanilor, credem că atacul asupra biroului ONU din Mazar-i-Sharif şi uciderea personalului Naţiunilor Unite sunt de nepermis. Condamnăm puternic aceste crime şi cerem organelor afgane şi Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) să facă tot posibilul pentru a pune capăt violenţelor faţă de personalul ONU venit în Afganistan pentru a asista ţara şi poporul”, adaugă ministerul rus.
Starea lui Ierşov este stabilă, a declarat ataşatul de presă al ambasadei ruse în Afganistan, Stepan Anikeiev pentru postul de televiziune Rossiia 24.
Şapte angajaţi ai ONU şi cinci demonstranţi afgani au fost ucişi în atacul comis de manifestanţi împotriva birourilor ONU din Mazar-i-Sharif, oraş situat în nordul Afganistanului. Manifestaţia a fost organizată pentru a protesta faţă de incendierea recentă a unui exemplar din Coran de către un pastor integrist american.
Ministerul de Externe a anunţat, vineri, că, potrivit unor informaţii preliminare, un român s-ar putea afla printre victimele „atacului barbar” asupra biroului misiunii ONU de la Mazar-i-Sharif, din Afganistan.
„Conform informaţiilor preliminare, printre victimele atacului barbar de la Mazar-i-Sharif s-ar putea afla şi un cetăţean român”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Doris Mircea, director general de comunicare în MAE.