Preşedinţia a păstrat tăcerea până în prezent în legătură cu intenţiile lui Obama, multiplicând aluziile în ultimele săptămâni cu privire la o candidatură. Încă din ianuarie, Casa Albă a calificat această eventualitate drept „probabilă”.
„Astăzi, ne depunem documentele pentru a ne lansa campania pentru 2012”, a declarat Obama într-un comunicat.
În timp ce administraţia şi susţinătorii „se luptă pentru a proteja progresele înregistrate, şi pentru a realiza mai mult, noi trebuie, de asemenea, să începem să ne mobilizăm pentru 2012, înainte de a veni pentru mine momentul să mă lansez realmente în campanie”.
Barack Obama, în vârstă de 49 de ani, a fost ales în cadrul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2008 şi a preluat funcţia în ianuarie 2009, devenind primul preşedinte de culoare al Statelor Unite.