„Mânca probabil iarbă, dar cu siguranţă nu mânca nuci”, a declarat Thure Cerling, cercetător la Universitatea Utah din Statele Unite, principalul autor al studiului.
Având molari de trei ori mai mari decât cei ai omului modern, Paranthropus boisei a trăit în urmă cu 1,2-2,3 milioane de ani.
Un craniu descoperit în 1959 în Tanzania i-a adus acestei specii porecla „spărgătorul de nuci”, pentru că avea dinţi uriaşi, dar cercetătorii americani şi kenyeni consideră în prezent că exemplarele de Paranthropus boisei se hrăneau mai degrabă ca strămoşii zebrelor şi cei ai hipopotamilor.
„Se aflau în competiţie cu aceste animale. Mâncau la aceeaşi masă”, a declarat Thure Cerling.
Oamenii de ştiinţă au examinat emailul dinţilor provenind de la 22 de exemplare de Paranthropus boisei care au trăit în acea perioadă şi au efectuat o analiză cu carbon a pudrei de email pentru a determina regimul alimentar al acestora.
Savanţii au stabilit astfel că acel australopitec se hrănea cu ierburi tropicale care foloseau mecanismul de fotosinteză de tipul C4, nu cu frunze, nuci sau plante care folosesc mecanismul de fotosinteză de tipul C3.
Doar o singură specie de babuini, în prezent dispărută, avea acelaşi tip de regim alimentar.