Igaş a afirmat că disponibilizaţii din MAI vor primi exact aceleaşi ajutoare sociale ca orice angajat care îşi pierde locul de muncă.
În plus, ministrul Administraţiei şi Internelor a adăugat că cei care urmează să fie disponibilizăţi vor beneficia de cursuri de reconversie profesională.
„Nu putem vorbi în acest moment de salarii compensatorii, pentru că situaţia economică nu ne permite”, a afirmat ministrul Traian Igaş.
Ministrul Traian Igaş şi şefii de structuri din MAI au fost audiaţi, miercuri, la Comisia de apărare din Camera Deputaţilor în legătură cu scandalul în care a fost implicat fostul secretar general al instituţiei Laurenţiu Mironescu, dar şi în legătură cu norma de hrană, cu restructurarea ministerului şi cu aderarea la Spaţiul Schengen.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, miercuri, după audierea sa în Comisia de apărare, că 10.000 de angajaţi din MAI vor fi disponibilizaţi în următoarele două luni, inclusiv o mare parte din Aparatul Central.