Accidentul s-a produs în apropiere de Hegyeshalom, după ce două camioane, unul slovac şi celălalt polonez, s-au ciocnit. În urma coliziunii, camionul slovac a lovit un autocar ceh care venea din sens opus şi care avea la bord 50 de pasageri, majoritatea persoane cu dizabilităţi, şi doi şoferi, a declarat Kocsis.
Camionul slovac a luat foc, iar şoferul a decedat. Cealaltă persoană care a murit în accident este unul dintre şoferii cehi, care în momentul respectiv nu conducea autocarul.
Opt persoane au suferit răni grave şi au fost transportate la spitalele din apropiere. Una dintre ele a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, a declarat medicul Laszlo Janos Tamas.
Autostrada a fost închisă pe ambele sensuri, a precizat Kocsis.
Poliţia a declarat că investighează circumstanţele producerii accidentului.