Pagina de start a motorului de căutare Google marchează sosirea verii din punct de vedere astronomic, printr-un logo deosebit de colorat, intitulat „Prima zi de vară”.
Acest logo este inspirat din operele artistului plastic nipon Takashi Murakami şi pare desprins din universul manga.
Născut pe 1 februarie 1962, Takashi Murakami este un renumit sculptor şi artist plastic contemporan japonez.
Murakami colaborează în mod constant cu brandul de lux Louis Vuitton şi a realizat coperta albumului „Graduation” lansat de rapperul american Kanye West. Considerat unul dintre iniţiatorii curentului neo-pop japonez, denumit „Superflat”, Murakami revendică moştenirea culturală lăsată de Andy Warhol şi de curentul pop-art american, analizând totodată maniera în care arta japoneză poate să îşi găsească o anumită autonomie în faţa modelului occidental. În septembrie 2010, o expoziţie de amploare a artistului nipon a fost vernisată la palatul Versailles.
Solstiţiul de vară marchează cea mai lungă zi a anului, de obicei pe 21 iunie. Această zi este marcată pe 20 iunie în anii bisecţi – acei ani în care luna februarie are 29 de zile. Solstiţiul marchează venirea verii din punct de vedere astronomic, iar de la această dată zilele încep să devină mai scurte.