Prima pagină » Life-Inedit » Julia Roberts este „o regină malefică perfectă”, afirmă regizorul filmului „Maleficent”

Julia Roberts este „o regină malefică perfectă”, afirmă regizorul filmului „Maleficent”

Julia Roberts a fost descrisă de Tarsem Singh, regizorul filmului "Maleficent", drept o "regină malefică perfectă".
Julia Roberts este

Actriţa americană a fost distribuită în rolul reginei malefice într-o adaptare cinematografică a basmului „Albă ca Zăpada”, care va fi regizat de Tarsem Singh, informează femalefirst.co.uk.

„A fost o alegere evidentă şi, totodată, nu am vrut o regină malefică aşa cum s-a mai făcut în trecut. Mi-am spus că nu trebuie să fie o regină rea în esenţă. Am căutat o regină rea care să poată fi plăcută de public. Nu mă pot gândi la nimeni altcineva care să fie o regină malefică mai plăcută decât ea”, a declarat regizorul acestui film, într-un interviu acordat publicaţiei Entertainment Weekly.

„Vor exista multe tachinări între prinţ, regină şi persoana care o va juca pe Albă ca Zăpada. Ştiam foarte bine că, dacă voi accepta să regizez «Albă ca Zăpada», mă voi afla într-o situaţie dificilă. Dacă ea (Albă ca Zăpada, n.r.) va fi prea tânără şi regina va fi prea bătrână, va fi foarte greu să obţin o comedie şi un triunghi amoros cu prinţul, deoarece totul ar fi putut să pară ori pedofilic ori oedipian”, a adăugat Tarsem Singh.

Un alt proiect cinematografic inspirat de acelaşi basm celebru, intitulat „Snow White and the Huntsman”, se află în pregătire la Hollywood.

Julia Roberts, deţinătoare a unui premiu Oscar, care şi-a câştigat celebritatea cu rolul din filmul „Frumuşica/ Pretty Woman”, a putut fi văzută în toamna anului trecut în filmul „Mănâncă roagă-te iubeşte/ Eat Pray Love” şi va juca împreună cu Tom Hanks în lungmetrajul „Larry Crowne”, ce va fi lansat pe marile ecrane anul acesta, pe 1 iulie.