În urma impactului, o maşină a luat foc, dar toţi cei trei pasageri au reuşit să iasă la timp. În cel de-al doilea autoturism se aflau două persoane, una rămânând încarcerată.
Echipajul SMURD venit la faţa locului a reuşit să descarcereze victima, pe care a transportat-o la Elias, având o fractură la picior. Tot la Spitalul Elias a fost dusă şi o altă persoană rănită în urma accidentului, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.
Potrivit medicului, alte două victime au fost duse la Spitalul „Sf. Pantelimon”, iar o alta la Spitalul Floreasca, cea din urmă având traumatism cranio – cerebral mediu.
Toate persoanele rănite sunt conştiente, a mai spus Opriţa.
O echipă a Brigăzii de Poliţie Rutieră este la faţa locului şi face cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.