Prima pagină » Știri externe » Un lider taliban ameninţă cu atacuri teroriste în ţările occidentale

Un lider taliban ameninţă cu atacuri teroriste în ţările occidentale

Unul dintre liderii talibanilor, comandantul Mansour Dadullah, a ameninţat ţările occidentale cu atacuri teroriste care vor pune în umbră atentatele eşuate de la Londra şi Glasgow.
14 iul. 2007, 11:44, Știri externe

Într-un interviu difuzat de ABC News, Dadullah a spus că atacurile de la Londra "nu au fost suficiente" şi a ameninţat că urmează "atacuri mai mari".

ABC precizează că interviul a fost realizat de un ziarist pakistanez, cu patru zile în urmă. Dadullah a participat, în iunie, la o ceremonie de încheiere a pregătirii unei noi serii de terorişti într-o tabără din Pakistan, de unde ar urma să plece grupuri de atac în Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Germania.

Comandantul Dadullah a afirmat că el şi militanţii talibani acţionează cu uşurinţă în Pakistan. "Avem mulţi prieteni (…). Ne este foarte uşor să intrăm şi să ieşim din zonele tribale. Nu avem nici o problemă", a spus el, în interviul difuzat de ABC.