Agenţia rusă afirmă că decizia de suspendare a aplicării CFE a fost luată ca urmare a "circumstanţelor exepţionale" care se referă la securitatea Rusiei şi impuneau măsuri de urgenţă.
Textul decretului semnat de preşedintele rus, Vladimir Putin, precizează că Rusia suspendă Tratatul CFE şi acordurile internaţionale legate de acesta până când NATO va ratifica textul adaptat al acestuia.
Faptul că noii membri NATO nu ratifică tratatul "adaptat" este considerat drept "circumstanţă excepţională", precizează RIA-Novosti, adăugând că, în plus, unele dintre limitările impuse conform Tratatului CFE au fost depăşite după extinderea Alianţei Nord-Atlantice. Documentul citează şi faptul că planurile americane de a amplasa arme convenţionale în Bulgaria şi România au "un impact negativ" asupra respectării limitărilor impuse de CFE.