Julio Iglesias a ajuns la Primăria Sibiu însoţit de staff-ul său foarte numeros. A spus doar "mulţumesc" jurnaliştilor şi celor care îl aşteptau în centrul oraşului şi a intrat în clădirea Primăriei. S-a întâlnit cu primarul Klaus Johannis şi soţia sa, Carmen, şi au discutat aproximativ 15 minute, iar apoi edilul sibian i-a înmânat o monedă de aur dintr-o emisiune specială a Băncii Naţionale pentru programul "Sibiu – Capitală Culturală Europeană".
"Sunt foarte fericit să fiu în Sibiu din mai multe motive. În primul rând pentru că este o şansă să cunoşti ţara. De obicei un artist străin este dus în Bucureşti şi nu vezi alte locuri. De aceea le-am spus promotorilor mei că vreau un turneu prin toată ţara şi am început cu Sibiul, care este un oraş minunat, cu oameni minunaţi", a declarat Julio Iglesias.
Artistul a spus că va mai veni în Sibiu dacă primarul va fi reales şi dacă îl va mai invita: "Sper să fiţi reales iar şi iar ca să mai vin aici. Voi veni de câte ori mă invitaţi ca primar sau ca preşedinte. De câte ori sunteţi ales mă întorc în Sibiu".
Primarul Sibiului l-a invitat apoi pe Julio Iglesias să facă fotografii cu el, cu soţia sa şi cu staff-ul artistului.