Dintre cei 25 de jucători convocaţi la Mogoşoaia, Marius Alexe nu s-a mai prezentat fiind accidentat, tot din cauza unor accidentări fiind nevoiţi să plece din cantonament Iasmin Latovlevici şi Paul Papp. Alţi trei fotbalişti (Ionuţ Năstăsie, Ciprian Brata şi Nicolae Stanciu) s-au alăturat lotului de tineret, care va disputa marţi, 9 august, la Loveci, un joc de pregătire contra naţionalei U21 a Bulgariei, în timp ce Cristian Bălgrădean, Adrian Avrămia şi Florin Ilie nu vor face deplasarea în San Marino.
În ceea ce-i priveşte pe jucătorii legitimaţi la cluburi din străinătate, dintre cei 10 convocaţi iniţial vor onora convocarea doar cinci, Victor Piţurcă fiind nevoit să renunţe, pentru acest meci, la Cristian Săpunaru, Dorin Goian, Răzvan Raţ, Costin Lazăr şi Bogdan Stancu.
Delegaţia României va decola de pe aeroportul Henri Coandă, spre Rimini, luni, 8 august, la ora 11.00, urmând să revină în ţară joi, 11 august, în jurul orei 14.00.
Lotul României este următorul:
Portari:
Jucători de câmp: