„Filmul «Cowboys & Aliens» va fi proiectat în faţa a 8.000 de spectatori în Piazza Grande în cadrul Festivalului de la Locarno. Îmi pregătesc discursul în elveţiană, italiană şi apaşă. Pentru orice eventualitate”, a declarat actriţa în vârstă de 27 de ani în acel mesaj postat pe Twitter, informează foxnews.com.
Fanii actriţei i-au atras imediat atenţia că nu există o limbă elveţiană. Actriţa a avut eleganţa de a-şi recunoaşte eroarea comisă şi a răspuns la rândul ei printr-o glumă.
„Ce bine! Se pare că nu există limba elveţiană. Asta face ca lucrurile să devină mai simple. Îl voi scrie în cantoneză”, a spus actriţa.
Potrivit site-ului Foxnews.com, gafa comisă de actriţa americană este una de proporţii, mai ales prin prisma faptului că mama ei este producătoarea celebrei emisiuni de televiziune „60 Minutes”, tatăl ei este un reputat jurnalist, iar ea a studiat la cele mai prestigioase şcoli din Statele Unite.
Filmul „Cowboys & Extratereştri”, regizat de Jon Favreau, a fost proiectat la Locarno, în 6 august. Din distribuţia acestui film mai fac parte actorii Daniel Craig şi Harrison Ford.
Actriţa Olivia Wilde este una dintre vedetele serialului „Dr. House” şi a mai jucat în lungmetrajul SF „Tron: Legacy”.