Judeţele pentru care a fost extinsă avertizarea cu cod portocaliu sunt Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui, zonele vestice din Tulcea şi Constanţa, precum şi pentru municipiul Bucureşti.
Pentru celelalte judeţe este valabilă avertizarea cu cod galben, cu temperaturi de 35-38 grade Celsius şi instabilităţi atmosferice sub formă de vijelii, descărcări electrice şi grindină.
O nouă prognoză meteorologică va fi prezentată luni, 23 iulie.
31 de judeţe din ţară au fost avertizate, la începutul săptămânii, cu codul portocaliu pentru temperaturi cuprinse între 39-42 de grade Celsius. Acestea sunt Satu Mare, Arad, Timiş, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Constanţa, Tulcea, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ, dar şi municipiul Bucureşti.
Avertizarea cu cod portocaliu pentru temperaturi ridicate urma să fie menţinută până duminică, dar meteorologii au anunţat că este posibil ca valul de caldură să persiste şi la începutul săptămânii viitoare în cea mai mare parte a ţării.