„Compania Aldis anunţă că, în cursul acestei zile, se va realiza transferul doamnei Alina Naghi de la Spitalul AKH la Privatklinik Dobling din Viena, Secţia de Chirurgie. Prin această schimbare, doamna Alina Naghi se va afla sub supravegherea şi tratamentul echipei de doctori care îi cunosc cel mai bine istoricul medical”, se arată într-un comunicat de joi al companiei fondate de George Naghi.
Compania mai precizează, în acelaşi comunicat, că starea fizică a Alinei Naghi este „stabilă”.
„Managementul Aldis asigură funcţionarea normală a companiei şi aplică politicile prestabilite de îmbunătăţire permanentă a produselor şi serviciilor”, se mai arată în comunicatul citat.
Patronul producătorului de mezeluri Aldis, George Naghi, în vârstă de 59 de ani, a decedat, duminică după-amiază, iar soţia sa a fost rănită grav în urma unui accident nautic care a avut loc pe Braţul Borcea al Dunării.
Imediat după accident, Alina Naghi (54 de ani) a fost dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, iar de aici medicii au decis să o transfere la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Femeia a fost dusă apoi, luni seară, la clinica AKH din Viena, la solicitarea familiei.
Alina Naghi a fost diagnosticată cu politraumatisme şi fracturi costale, dar a fost conştientă, starea ei fiind stabilă.
Omul de afaceri a fost înmormântat miercuri, în Cimitirul Central „Sfântu Gheorghe” din municipiul Călăraşi, alături de mama sa.
Potrivit poliţiştilor, şalupa în care se aflau George Naghi şi soţia sa, Alina, condusă de patronul firmei Aldis, se deplasa pe Braţul Borcea, dinspre Portul Călăraşi către zona Chiciu, iar la un moment dat ambarcaţiunea a ieşit de pe luciul apei şi s-a lovit de mal, la intersecţia dintre Braţul Borcea şi Canalul Siderurgic.
Şalupa, care are un motor de 240 de cai putere, era proprietatea lui George Naghi.
George Naghi deţinea, împreună cu soţia sa, societatea Aldis din Călăraşi, unul dintre cei mai importanţi producători de mezeluri. Naghi era cel mai bogat om de afaceri din Călăraşi, cu o avere estimată de Forbes România la 28 de milioane de euro în 2010
Fabrica Aldis reprezintă o investiţie de aproximativ 70 de milioane de euro, având o capacitate de aproximativ 150 de tone de produse pe zi. Aldis Călăraşi este al treilea mare jucător de pe piaţa procesatorilor de carne din România, cu afaceri de 97,6 milioane euro în 2010.
George Naghi, acţionar majoritar al Aldis şi unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali, a renunţat recent la funcţia de administrator al companiei, în favoarea lui Vasile Ţăranu, potrivit datelor din Monitorul Oficial.