Prima pagină » Sport » Tratativele pentru Chivu nu s-au încheiat

Tratativele pentru Chivu nu s-au încheiat

Consultantul pentru transferuri al clubului Inter Milano, Gabriele Oriali, susţine că tratativele cu AS Roma în cazul fundaşului Cristian Chivu nu sunt încheiate şi nici măcar nu sunt în curs de finalizare, informează agenţia italiană Datasport.
Tratativele pentru Chivu nu s-au încheiat
25 iul. 2007, 13:11, Sport

La întrebarea dacă va veni în sfârşit Chivu la Inter, Oriali a răspuns: "Aşa se spune, dar eu dezmint ferm. Nicio negociere nu s-a încheiat şi nici nu este în curs de finalizare. Este clar că în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste preşedinţii se pot întâlni şi pot discuta despre Chivu".

Antrenorul echipei Inter Milano, Roberto Mancini, a refuzat să comenteze cazul fundaşului român. "Chivu? Nu ne gândim la astfel de lucruri. Noi suntem aici ca să ne antrenăm bine şi apoi vom vedea ce se va mai întâmpla", a spus Mancini.