Prima pagină » Social » 18 români la bordul navei eşuate în Ucraina

18 români la bordul navei eşuate în Ucraina

Nava care a eşuat, miercuri, în apele teritoriale ale Ucrainei are la bord 18 marinari români, armatorul fiind o firmă din Constanţa, Metkar Shipping and Trading.
18 români la bordul navei eşuate în Ucraina
26 iul. 2007, 10:41, Social

Nava, Queen-Haja, sub pavilion Panama, transporta 7.000 de tone de metale feroase şi a eşuat în strâmtoarea Kerch, autorităţile ucrainene comunicând că nu au existat răniţi printre membrii echipajului.  Armatorul navei Queen-Haja este o firmă din Constanţa, Metkar Shipping and Trading, iar vasul are la bord 18 marinari români.

Potrivit autorităţilor portuare româneşti, în cursul zilei de joi vor fi realizate operaţiunile de dezeşuare a navei, urmând ca vaporul să intre apoi în reparaţii.

Vasul transporta încărcătura către Egipt din portul Berdiansk de la Marea Azov şi a eşuat la trei mile depărtare de portul ucrainean Kerci, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă de la Kiev, citat de publicaţia Ukranian Journal, în ediţia electronică.