Compania privată Juneyao Airlines a confirmat că unul dintre piloţii săi a refuzat să-i cedeze locul, în culoarul aerian către aeroportul Hongqiao din Shanghai, aparatului Qatar Airways care emisese un semnal SOS, precizează cotidianul chinez.
Administraţia chineză pentru aviaţie civilă (CAAC) din regiunea de est a anunţat că anchetează incidentul din 13 august şi, dacă acuzaţiile vor fi confirmate, cei vinovaţi vor fi „pedepsiţi sever”.
Compania Juneyao a promis, într-un comunicat publicat miercuri, că va coopera cu anchetatorii şi a precizat că echipajul avionului a fost suspendat, pentru a fi pus la dispoziţia investigatorilor. „Rămâne de dovedit faptul că avionul Qatar Airways mai avea carburant pentru mai puţin de cinci minute”, a declarat Sun Peilan, purtător de cuvânt al companiei aeriene chineze.
Aparatul Qatar Airways, care venea de la Doha, urma să aterizeze pe aeroportul internaţional Pudong din Shanghai, însă, după ce a traversat o zonă de furtună, nivelul carburantului a scăzut periculos, iar piloţii au decis să aterizeze la Hngqiao.
În apropierea aeroportului, aparatul a emis un semnal SOS, cerând permisiune de aterizare urgentă. Controlul de trafic a cerut aparatului companiei Juneyao să-i cedeze locul în aşteparea aterizării, însă pilotul a refuzat de cel puţin patru ori să se îşi amâne aterizarea.
Cele două avioane s-au aflat, un moment, la distanţă foarte mică, existând riscul real de coliziune, potrivit discuţiilor purtate pe un forum de specialitate, citate de Global Times.
„Zvonurile care apar pe Internet sunt departe de realitate”, a afirmat Juneyao.