Fostul şef al Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), Alexandru Rădulescu, a fost judecat de către Tribunalul Dâmboviţa, pentru uz de armă letală fără drept, omor calificat şi lovire sau alte violenţe.
Anchetatorii au stabilit că, în 25 iunie 2006, Rădulescu a folosit intenţionat o armă letală, iniţial pentru a-l ameninţa pe Constantin Rădulescu, iar apoi pentru a trage în direcţia capului acestuia.
În urma anchetei, s-a stabilit că Rădulescu a folosit arma de vânătoare în alte scopuri decât cel cinegetic şi de protecţie a vânatului şi că a ignorat faptul că, prin contractul cu Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol avea doar dreptul de exploatare a resurselor acvatice vii din Lacul de acumulare Bungetu II, digul pe care se afla victima fiind accesibil publicului.
În urma expertizelor şi a reconstituirii efectuate în timpul anchetei, s-a mai constatat că Rădulescu a acţionat cu intenţie, nu din culpă, aşa cum a invocat în repetate rânduri.