Prima pagină » Life-Inedit » Peste zece mii de vizitatori în prima zi a Festivalului Sighişoara Medievală

Peste zece mii de vizitatori în prima zi a Festivalului Sighişoara Medievală

Peste zece mii de vizitatori au luat cu asalt, vineri, Cetatea Sighişoarei, în prima zi a festivalului medieval, ajuns la a cincisprezecea ediţie.
Peste zece mii de vizitatori în prima zi a Festivalului Sighişoara Medievală
28 iul. 2007, 13:39, Life-Inedit

"Jandarmii au făcut estimarea, la peste zece mii de vizitatori. Estimarea îi include şi pe cei din oraşul de jos. Cifra corespunde cu ce ni s-a transmis şi nouă din Piaţa Cetăţii şi Piaţa Sigma. Toate cele şapte mii de bilete pentru prima zi, de vineri, au fost vândute”, a declarat, pentru MEDIAFAX, responsabilul de presă al festivalului, Anca Maria Radu.

Potrivit aceleiaşi surse, prima zi de festival a fost destul de liniştită, înregistrându-se doar două conflicte ce au fost aplanate, o amendă pentru gălăgie şi câteva avertizări dictate de forţele de ordine pentru încălcări ale regulamentului strict al festivalului.