Prima pagină » Știri externe » H5N1 depistat la două lebede moarte în Franţa

H5N1 depistat la două lebede moarte în Franţa

Cele două lebede găsite moarte duminică, în Diane Capelle, în estul Franţei, au fost infectate cu virusul înalt patogen H5N1 al gripei aviare, a anunţat marţi Ministerul Agriculturii, precizând că măsurile de prevenire sunt menţinute la nivel naţional.
H5N1 depistat la două lebede moarte în Franţa
31 iul. 2007, 11:18, Știri externe

Laboratorul naţional de referinţă al Agenţiei franceze pentru securitatea alimentelor (AFSSA) "a confirmat prezenţa virusul H5N1, înalt patogen, la două lebede găsite moarte la 29 iulie, pe lacul Grande Creusiere, din Diane Capelle (Moselle), a declarat ministerul într-un comunicat.

Cele două păsări au fost găsite duminică, pe un lac din Diane Capelle, la circa zece kilometri de lacul unde au fost descoperite alte trei lebede moarte, purtătoare ale virusului gripei aviare, la sfârşitul lunii iunie.

Măsurile de stabilire a unei zone de control pe o rază de un kilometru şi a unei zone de observare de 15 kilometri, vor fi ridicate vineri, după ce acestea au fost puse în aplicare duminică, a declarat Sylvain Rigaux.