Pe agenda discuţiilor cu ministrul finlandez, în cadrul vizitei oficiale desfăşurată în Finlanda, în perioada 30 iulie-1 august, s-au abordat puncte comune de interes pe agenda reuniunilor miniştrilor justiţiei din Uniunea Europeană.
Pe lângă întâlnirea cu ministrul finlandez al Justiţiei, Tudor Chiuariu s-a întâlnit cu procurorul general al Finlandei, Matti Kuusimäki şi cu Rita Sahavirta, procuror specializat în combaterea criminalităţii economice, ambele la sediul Oficiului procurorului general.
În cadrul vizitei s-a mai stabilit ca experţi din cadrul Institutului de Management Public – HAUS să acorde asistenţă conducerii Agenţiei Naţionale de Integritate în privinţa definirii unei strategii de resurse umane şi de training, în recrutarea şi pregătirea profesională a viitorilor inspectori de integritate.