13:44
Şeful statului a ajuns la Glina în jurul orei 17.00, deplasarea sa nefiind anunţată de Administraţia prezidenţială.
Băsescu a declarat presei că a apelat la constructorii cu care a lucrat ca reprezentant al instituţiilor înainte de a ajunge preşedinte şi a menţionat că aceştia şi-au manifestat disponibilitatea de a contribui la strângerea şi depozitarea gunoiului aruncat la marginea drumului, la ieşirea din Bucureşti spre Constanţa.
"Nu este niciun constructor selectat", a spus Băsescu, subliniind că implicarea acestora în demers se va face "pe baza principiului că ceva trebuie să se întoarcă la societate".