Numit în urmă cu doar o săptămână de noul premier de centru-stânga Yoshihiko Noda, Yoshio Hachiro a fost criticat dur de opoziţia conservatoare pentru aceste declaraţii susţinute în cadrul unei vizite în regiunea Fukushima (nord-est).
În cursul unei conferinţe de presă susţinute vineri, Hachiro a declarat: „Din nefericire, nu există niciun suflet care să trăiască pe străzile localităţilor vecine centralei. Te face să te gândeşti la un oraş mort”.
Noda i-a cerut ministrului să îşi prezinte scuze, ceea ce acesta a făcut imediat.
Continuarea atacurilor împotriva lui l-a determinat totuşi pe Hachiro să demisioneze sâmbătă, au afirmat agenţia Kyodo şi televiziunea publică NHK. Premierul a acceptat demisia acestuia.
Aceasta este o lovitură dură pentru Noda, abia instalat în funcţia de premier în locul lui Naoto Kan, a cărui gestionare a consecinţelor valului seismic din 11 martie, soldat cu aproape 20.000 de morţi şi dispăruţi în regiunea Tohoku (nord-est), şi a accidentului nuclear de la Fukushima a fost contestată vehement.