Ediţia franceză a cărţii reprezintă unul dintre cele 19 contracte vândute, până acum, din colecţia Polirom "Ego. Proză" în străinătate.
"Trimisul nostru special" apare în limba franceză la doar două luni de la publicarea sa în germană, la editura austriacă Wieser. Totodată, autorul va lansa romanul şi în Slovenia, în primăvara anului 2008.
Florin Lăzărescu, în vârstă de 33 de ani, a debutat în 2000, cu un volum de povestiri: "Cuiburi de vâsc". A mai publicat un volum în format electronic, "Şase moduri de a-ţi aminti un cal sau şase povestiri" (2003), romanul "Ce se ştie despre ursul panda" (Polirom, 2003) şi "Trimisul nostru special" (Polirom, 2005). Scriitorul este cunoscut şi pentru scenariul scurtmetrajului "Lampa cu căciulă", în regia lui Radu Jude, câştigătorul multor premii la festivaluri internaţionale.