Poliţia din City of London, centrul financiar al metropolei britanice, a anunţat că a reţinut un bărbat în vrstă de 31 de ani sub suspiciunea de fraudă. Potrivit grupului, citat de cotidianului elveţian NZZ, traderul lucra la Londra, la divizia de valori mobiliare a UBS.
Grupul avea, în iunie, aproape 18.000 de angajaţi la divizia de investiment banking, majoritatea în afara Elveţiei, în ţări precum Marea Britanie (Londra) şi Statele Unite.
Acţiunile UBS se aflau în scădere cu 5,5% la 08:37 GMT (11:37 ora României), în timp ce un indice al sectorului bancar din regiune era în urcare cu 1,3%. Acţiunile UBS au scăzut joi dimineaţă cu până la 9,6%.
UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat joi că a înregistrat o pierdere de 2 miliarde de dolari din cauza unor tranzacţii financiare neautorizate efectuate de un trader al diviziei de investiţii. Banca a arătat că va înregistra pierderea în trimestrul al treilea al acestui an.
Banca începuse să recâştige în acest an încrederea clienţilor, după ce a fost salvată în 2008 de guvernul elveţian de la colaps, pe fondul pierderilor masive ale băncii de investiţii, determinate de active toxice, în urma crizei ipotecare subprime şi crizei financiare mondiale.
UBS a anunţat luna trecută că va reduce numărul angajaţilor cu 3.500 pentru a economisi 2 miliarde de franci elveţieni (2,3 miliarde de dolari) pe an. Majoritatea băncilor mari de investiţii au anunţat planuri de disponibilizare şi se pregătesc pentru câţiva ani grei, deşi au efectuat, în urma crizei din 2008-2009, angajări în valuri.
Situaţia dezvăluită joi de UBS aminteşte de pierderea de 4,9 miliarde euro anunţată la începutul anului 2008 de grupul francez Societe Generale, cauzată tot de tranzacţii financiare neautorizate efectuate pe cont propriu de un trader al băncii de investiţii, Jerome Kerviel.
Evenimentul a afectat puternic încrederea investitorilor şi acţiunile Societe Generale, banca devenind pentru o perioadă subiectul unor speculaţii privind preluarea de către alt grup financiar.
Kerviel a fost condamnat pentru fraudă la trei ani de închisoare, iar apelul intentat de avocaţii fostului trader încă se judecă. De asemenea, instanaţa a decis că el ar trebui să plătească Societe Generale pierderile de 4,9 miliarde euro pe care le-a provocat, judecătorul care a hotărât condamnarea notând că acţiunile traderului au ameninţat existenţa băncii.