Prima pagină » Social » Băsescu a fost în vizită la Lupeni

Băsescu a fost în vizită la Lupeni

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au vizitat, vineri, comuna harghiteană Lupeni, grav afectată de inundaţiile din august 2005, şeful statului dorind să vadă dacă s-a reuşit refacerea infrastructurii din zonă.
Băsescu a fost în vizită la Lupeni
10 aug. 2007, 22:02, Social

În urma inundaţiilor din august 2005, în comuna Lupeni au murit 16 oameni, luaţi de viitură.

Preşedintele a vrut să verifice modul în care a fost refăcută infrastructura localităţii şi s-a declarat mulţumit de eforturile localnicilor, în pofida fondurilor reduse care le-au fost alocate.

"Am vorbit cu domnul preşedinte şi ne-a spus că am făcut ceea ce a depins de noi şi că este mulţumit. Ne-a spus că nu ne-a uitat şi că nu ne va uita nici de acum încolo şi că ne va ajuta în măsura posibilităţilor", a declarat primarul comunei Lupeni, Demeny Gavril.

Preşedintele şi soţia sa au vizitat şi tarabele artizanilor din localitate, de unde au plecat încărcaţi cu daruri din partea meşterilor locului – prosoape, feţe de masă, un căluţ din lemn, ghivece de flori şi cărţi despre frumuseţile Transilvaniei.