Potrivit Prefecturii Braşov, în zonă s-a acţionat, în cursul zilei de sâmbătă, cu 28 de maşini de mare tonaj, care au transportat piatră concasată pentru repararea porţiunii de drum afectată de ploi, fiind, de asemenea, folosite trei buldozere şi trei excavatoare pentru refacerea albiei pârâului din localitate, ale cărui ape au ieşit din matcă.
Podul care a fost blocat de crengi şi buşteni a fost decolmatat, pentru ca apa adunată în amonte să-şi poată relua cursul normal.
Ministrul Internelor şi Reformei administrative, Cristian David, s-a aflat în localitatea Moeciu de Sus pentru a supraveghea lucrările, acesta fiind mulţumit, conform autorităţilor braşovene, de măsurile luate pentru remedierea problemelor. Cristian David le-a promis autorităţilor locale că le va acorda sprijinul necesar pentru identificarea unor finanţări pentru consolidarea albiei râului, pentru a se evita repetarea unor evenimente similare, în viitor.