Prima pagină » Politic » Udrea: Dacă e doar un proiect electoral, Mişcarea Populară nu e viabilă

Udrea: Dacă e doar un proiect electoral, Mişcarea Populară nu e viabilă

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, luni, că Mişcarea Populară este viabilă dacă îi adună sub o umbrelă pe toţi cei care au demonstrat şi vor să se implice în modernizarea statului şi nu este viabilă dacă e doar un proiect electoral.
Udrea: Dacă e doar un proiect electoral, Mişcarea Populară nu e viabilă

Întrebată dacă proiectul Mişcarea Populară este viabil, Elena Udrea a răspuns că depinde ce înseamnă Mişcare populară.

„Trebuie văzut exact la ce se referă, ce fel de proiect este acesta, dacă e un proiect care să adune sub o umbrelă numită Mişcarea Populară pe toţi aceia care au demonstrat până acum şi vor să se implice în modernizarea cu adevărat a statului, atunci poate fi un proiect viabil. Dacă e unul doar electoral, nu cred”, a precizat Elena Udrea.

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, că va propune în şedinţa BPN al PDL să hotărască odată începerea demersului de constituire a Mişcării Populare, care să fie finalizat la începutul lunii decembrie.