Iacov susţine că acordul de transfer semnat de Rapid şi Progresul are două acte adiţionale şi suspectează faptul că principalul acţionar al grupării giuleştene, George Copos, îl recunoaşte doar pe primul.
Constantin Iacov a adăugat că semnatarii actelor din partea clubului Rapid, mai exact directorul general Constantin Zotta şi preşedintele CA, Ion Taban, ar trebui să se trateze pentru probleme psihice dacă nu mai recunosc cel de-al doilea act adiţional. "Dacă cei de la Rapid au semnat acele acte adiţionale şi acum nu mai recunosc înseamnă că au o problemă şi trebuie să se interneze", a menţionat Iacov.
Contactat telefonic, principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, îl contrazice pe Iacov şi spune că transferul e parafat şi înregistrat la LPF, şi că Herea poate evolua în etapa următoare pentru Rapid.
Copos a refuzat să spună cât va plăti Rapid pentru 50 la sută din drepturile asupra mijlocaşului, dar a explicat faptul că este valabil primul act semnat între cele două cluburi. "El este deţinut în coproprietate conform primului act semnat de Rapid şi Naţional. E un contract confidenţial între părţi pe care noi îl respectăm întocmai. Nu vreau să se mai arunce aşa cu milioanele, că lumea o să înnebunească. Important e că Herea poate să joace", a menţionat Copos.