ANPC a decis ca la hotelul Histria din Mamaia să oprească temporar serviciul de cazare într-o serie de camere unde au fost constatate deficienţe în dotare, aplicând o amendă de 4.000 lei. Aceeaşi amendă a fost dată de inspectorii ANPC şi administratorilor hotelului Felix din Eforie Nord, unde 86 camere cu tâmplărie veche, care aveau infiltraţii de apă de la ploile căzute în prima parte a lunii, au fost scoase din circuitul turistic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Inspector Rodica Mocanu de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a precizat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că acţiunile de control au fost efectuate în perioada 27 iulie -12 august, numărul lor total fiind de 568, iar valoarea amenzilor fiind de 550.000 lei.
În cadrul aceleiaşi acţiuni, ANPC a confiscat produse alimentare şi nealimentare în valoare de 21.500 lei.