Gandul
„Incendiul este important, iar potrivit pompierilor de la faţa locului există pericolul ca imobilul să se prăbuşească„, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, Lars Borg.
Două persoane au fost spitalizate din cauza unor intoxicaţii respiratorii, a anunţat poliţia, care nu a înregistrat alte victime în acest stadiu.
Alerta a fost declanşată la ora locală 6.00 (7.00, ora României), în timp ce personalul încheia pregătirile în KB-Hallen, o clădire construită în 1938 şi care este utilizată drept complex sportiv, unde urma să se desfăşoare târgul care a fost anulat.
„Potrivit primelor informaţii, incendiul ar fi fost provocat de o lampă halogenă, dar vom şti mai multe după ce anchetatorii noştri vor pătrunde în clădire„, a adăugat Lars Borg.