Prima pagină » Economic » Pista reabilitată a aeroportului Băneasa va putea fi folosită pentru orice tip de avion

Pista reabilitată a aeroportului Băneasa va putea fi folosită pentru orice tip de avion

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că pe pista reabilitată parţial a Aeroportului Băneasa vor putea să aterizeze toate tipurile de aeronave.
Pista reabilitată a aeroportului Băneasa va putea fi folosită pentru orice tip de avion
15 aug. 2007, 17:20, Economic

Ministrul a inaugurat lucrările, însoţit de jurnalişti, la bordul unui avion care a decolat de la aeroportul Otopeni şi a aterizat pe Băneasa.

"Aţi fost alături de mine şi am aterizat bine. Pe Aeroportul Băneasa vor putea ateriza toate tipurile de aeronave, contrar unor zvonuri vehiculate în ultimul timp", a spus Orban.

Orban a mai spus că dezvoltarea viitoare a aeroportului din Băneasa va ţine cont de ritmul de dezvoltare a zonei de nord a Capitalei şi că în planurile de extindere va fi inclusă construcţia unui heliport, pentru deservirea oamenilor de afaceri.

Aeroportul a fost redeschis, miercuri, după reabilitarea unei porţiuni de pistă. Lucrările de modernizare vor fi încheiate în totalitate la sfârşitul anului.