Sumele reprezentând dividendele corespunzătoare acţiunilor statului la Banca de Export-Import a României-EximBank vor fi virate la bugetul de stat în termen de cinci zile de la data repartizării lor, se arată într-o ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern.
Actul normativ a fost aprobat în şedinţa specială a Guvernului de joi seara.
Ordonanţa este justificată de Executiv prin prelungirea efectelor crizei economice financiare la niel european şi mondial şi „imperativul” creşterii veniturilor la bugetul de stat.
Un alt argument invocat de Guvern în favoarea adoptării ordonanţei este că neavizarea acestei măsuri ar afecta grav programul investiţional şi obiectivele privind rearea de noi locuri de muncă, parte a strategiei de continuare a creşterii economice a României în perspectiva următorilor ani.
EximBank a avut în primul semestru un profit brut de aproximativ 45 milioane lei (peste 10 milioane de euro), cu 80% peste cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Anul trecut, profitul net al EximBank a crescut cu circa 60%, la 75 milioane de lei, ceea ce plasează banca în topul primelor zece instituţii de credit profitabile din România, în contextul în care activele au avansat cu aproape 5%, la 3,5 miliarde de lei.
Statul controlează banca cu 95,37% din titluri, administrate până în prezent de AVAS.
EximBank este o instituţie bancară specializată al cărei portofoliu de produse este axat pe trei direcţii de acţiune, respectiv finanţare, garantare şi asigurare.