Prima pagină » Politic » Cristian Preda: Preşedintele nu trebuie să aleagă premierul neapărat din Parlament sau din partide

Cristian Preda: Preşedintele nu trebuie să aleagă premierul neapărat din Parlament sau din partide

Şeful statului nu trebuie să aleagă premierul neapărat din interiorul sau de la vârful partidelor şi nici din Parlament, a declarat, joi, la BBC, consilierul prezidenţial Cristian Preda, amintind că Nicolae Văcăroiu şi Mugur Isărescu, foşti şefi de Executiv, nu erau parlamentari sau membri de partid.
Cristian Preda: Preşedintele nu trebuie să aleagă premierul neapărat din Parlament sau din partide
16 aug. 2007, 19:12, Politic

Întrebat dacă vrea să spună că preşedintele nu îl va nominaliza pe liderul PSD Mircea Geoană în funcţia de premier, în eventualitatea în care moţiunea va fi votată de Parlament, Preda a răspuns că şeful statului poate să aleagă viitorul prim-ministru din interiorul sau din afara Parlamentului.

El a adăugat că preşedintele nu trebuie să aleagă premierul neapărat din Parlament sau din interiorul sau de la vârful partidelor.

"Deci preşedintele este liber să aleagă, nu trebuie să aleagă neapărat din partide, nu trebuie să aleagă neapărat din Parlament şi, cu atât mai puţin, de la vârful acestor partide", a spus Preda.

Preşedinţia nu a publicat, până la acest moment, un punct de vedere oficial legat de anunţata moţiune de cenzură sau despre intenţia lui Geoană de a deveni premier.