Cursul IT, urmat de evaluări de competenţe şi psihologice şi de consiliere specializată pentru reintegrarea pe piaţa muncii, este inclus într-un proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Participanţii la curs vor primi, la finalizarea cursului, certificate recunoscute pe plan european, dar şi o subvenţie. Şomerii selectaţi pentru proiectul implementat de MEDIAFAX şi partenerii săi, Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro şi Media Sat, au ocazia să dobândească abilităţi de bază în domeniul IT, sporindu-şi şansele de a-şi găsi un loc de muncă, şi vor beneficia de consiliere şi evaluări de competenţe, dar şi de informaţii actualizate legate de piaţa muncii în regiunea Bucureşti-Ilfov.
Ulterior, aceştia se pot înscrie, gratuit, într-un portal de locuri de muncă elaborat în cadrul proiectului, unde vor fi prezente şi companii interesate să facă angajări. De asemenea, ei vor putea participa la cel puţin două burse pentru locuri de muncă.
Participând la proiect, şomerii pot face şi dovada că au urmat cursuri autorizate de recalificare, putând astfel să primească indemnizaţia de şomaj până la încheierea perioadei maxime la care au dreptul, conform legii.
Cursul IT, care durează o săptămână, este autorizat de Consiliul Naţional de Ocupare şi Formare Profesională (CNFPA) şi face parte din programul „Integrare pe piaţa muncii a şomerilor de lungă durată, persoanelor inactive şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă” – PERSACT (ID 75855), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Proiectul (www.euvreaujob.ro) are o durată de 18 luni şi se adresează în principal absolvenţilor de studii medii.