Prima pagină » Social » Incendiul din Masivul Parâng a fost stins după aproximativ şase ore de intervenţie

Incendiul din Masivul Parâng a fost stins după aproximativ şase ore de intervenţie

Incendiul de vegetaţie izbucnit vineri seară la peste 1.700 de metri altitudine în Masivul Parâng a fost stins după o intervenţie care a durat aproximativ şase ore, două hectare de vegetaţie montană fiind arse.
Incendiul din Masivul Parâng a fost stins după aproximativ şase ore de intervenţie

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Parâng, incendiul a fost lichidat după aproximativ şase ore.

„După ce au sosit ajutoarele (voluntarii de la Primăria Petroşani – n.r.), am reuşit să izolăm zona cu foc şi mai apoi am reuşit să-l stingem”, a declarat şeful Salvamont Parâng, Dumitru Bârlida.

El a precizat că în incendiu au ars circa două hectare de vegetaţie.

Jandarmii montani au spus că după ce au izolat zona, focul a fost stins cu ajutorul extinctoarelor aduse de voluntarii de la Petroşani, însă în perimetrul afectat de incendiu a fost adusă şi apă în canistre.

De asemenea, vremea a contribuit la eliminarea focarelor, la munte plouând de câteva ore.

Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, vineri seară, la peste 1.700 de metri altitudine, sub vârful Cârja din Masivul Parâng, în zona Parângul Mic.