„Programul guvernamental Termoficarea este complet nepregătit, ceea ce va conduce la o creştere explozivă în această iarnă a facturii la energia termică pentru populaţie”, a susţinut, luni, Emil Boc.
El a precizat că, în această iarnă, factura la energia termică „cel puţin se va dubla”, pentru că Guvernul nu a realizat niciun obiectiv al programului „Termoficarea”, care prevedea acoperirea a 45% din preţul combustibilului, aplicarea creditului pentru modernizarea sistemului de termoficare, acordarea unor ajutoare pentru încălzire, ale căror tranşe trebuiau modificate.
El a completat că există posibilitatea ca în anul 2010 România să ajungă în situaţia în care foarte multe centrale de termoficare să se închidă, „datorită incapacităţii Guvernului de a fi coerent cu un program de termoficare pe care l-am conceput, iar azi e lăsat în paragină”.