Prima pagină » Sport » Marius Berbecar, locul 6 la paralele, la CM de gimnastică

Marius Berbecar, locul 6 la paralele, la CM de gimnastică

Gimnastul Marius Berbecar s-a clasat, duminică, pe locul 6, în finala de la paralele, din cadrul Campionatelor Mondiale de la Tokyo.
Luminita TurcuOşan
16 oct. 2011, 10:04, Sport

Evoluţia lui Marius Berbecar a fost notată cu 15.266, cu care s-a clasat pe locul 6.

Titlul mondial a revenit sportivului american Danell Leyva (15.633), urmat de chinezul Chenglong Zhang şi grecul Vasileios Tsolakidis (ambii notaţi cu 15.533).

Tot duminică, în finala la bârnă, Amelia Racea s-a clasat pe locul 5, iar Cătălina Ponor, pe locul 7.

Alţi doi reprezentanţi ai României au fost retraşi din finalele pe aparate, de duminică, din cauza accidentărilor, Marian Drăgulescu, de la sărituri şi Diana Bulimar, de la sol.