Prima pagină » Știri externe » Grecia se confruntă cu al treilea val de caniculă din vara aceasta

Grecia se confruntă cu al treilea val de caniculă din vara aceasta

Grecia se confruntă, de miercuri, cu al treilea val de caniculă din această vară, cu temperaturi care se apropie de 40 de grade Celsius, un fenomen nemaiîntâlnit de peste o jumătate de secol, a anunţat serviciul naţional de meteorologie (Emy), citat de AFP.
Grecia se confruntă cu al treilea val de caniculă din vara aceasta
22 aug. 2007, 14:18, Știri externe

"De la începtul măsurătorilor noastre, în 1950, şi până în prezent, nu am mai înregistrat niciodată trei perioade consecutive de caniculă, într-o sigură vară", a declarat meteorologul Giorgios Asprobekakis.

Canicula din luna august se anunţă, totuşi, mai puţin intensă decât cele două valuri de căldură cu durata de peste o săptămână, care s-au abătut asupra ţării la sfârşitul lunii iunie şi la sfârşitul lui iulie, cu temperaturi record de până la 46 de grade Celsius.

Potrivit autorităţilor, căldura a provocat moartea a 16 persoane, de la începutul verii, favorizând un val de incendii catastrofale, în care au murit trei săteni şi doi pompieri.