Prima pagină » Știri externe » Radarele georgiene, integrate în sistemul NATO în cursul acestui an

Radarele georgiene, integrate în sistemul NATO în cursul acestui an

Radarele Georgiei vor fi cel mai probabil integrate în sistemul de radare al NATO până la sfârşitul acestui an, mai devreme decât fusese stabilit, din cauza temerilor cu privire la activităţile Rusiei, a anunţat joi Ministerul georgian al Apărării, citat de Reuters.
Radarele georgiene, integrate în sistemul NATO în cursul acestui an
23 aug. 2007, 17:20, Știri externe

"Incidentele recente au generat discuţii la Bruxelles, la sediul NATO, pentru accelerarea acestor proceduri, astfel încât Georgia va fi încorporată în acel sistem cât mai repede posibil", a declarat adjunctul ministrului georgian al Apărării, Batu Kuteliia. Procedurile "ar trebui să fie finalizate probabil în această toamnă", a adăugat el.

Anunţul a intervenit la o zi după ce Georgia a acuzat forţele aeriene ruse că au pătruns ilegal în spaţiul său aerian şi la două săptămâni după ce un avion rusesc a lansat o rachetă asupra teritoriului său. Moscova a repins aceste acuzaţii.

Integrarea radarelor Georgiei în sistemul NATO va presupune faptul că Alianţa va beneficia de informaţii în timp real cu privire la orice incursiuni în spaţiul aerian georgian", a explicat Kuteliia într-un interviu.