Misterul primei supernove observate acum 2000 de ani, descifrat de astrofizicieni

În anul 185 e.n., acei astronomi au remarcat o stea foarte strălucitoare ce a apărut în mod misterios pe cer, unde a rămas vizibilă timp de opt luni.

În anii 1960, oamenii de ştiinţă au aflat că acel corp ceresc bizar era de fapt prima supernova ce a fost descrisă vreodată în analele astronomiei.

Ulterior, ei au botezat acel corp ceresc cu numele „RCW 86” şi l-au descris ca fiind resturile unei stele care a explodat într-o supernova spectaculoasă. Aceste resturi se aflau la o distanţă de Terra de circa 8.000 de ani-lumină (1 an lumină reprezintă 9.460 miliarde de kilometri).

Misterul unui semnal radio din spaţiu, descifrat după 200 de milioane de ani

Însă un anumit mister continua să existe: aceste resturi de formă sferică sunt mai mari decât se aşteptau savanţii şi ocupă pe cer – observate cu raze infraroşii – un spaţiu mai mare decât cel ocupat de Lună.

Soluţia a venit graţie noilor observaţii realizate cu raze infraroşii de telescoapele spaţiale ale NASA şi datelor colectate anterior de două telescoape orbitale – unul american şi altul european.

Rezultatele au relevat faptul că RCW 86 era o supernova de tipul „Ia”, formată din moartea relativ liniştită a unei stele, asemănătoare Soarelui, care apoi s-a micşorat pentru a forma un corp ceresc de o mare densitate, denumit „pitică albă”.

Această pitică albă a explodat apoi într-o supernova, după ce a aspirat o altă stea, aflată în apropiere.

„O pitică albă este ca un fel de jar rămas după un foc stins, dar, dacă cineva varsă benzină peste el, explodează”, a explicat Brian Williams, astronom la Universitatea Carolina de Nord, principalul autor al acestui studiu, publicat în revista americană Astrophysical Journal.

Aceste observaţii au relevat în premieră faptul că o pitică albă poate să creeze o cavitate în jurul ei înainte de a exploda într-un tip de supernova de tipul „Ia”.

Acea cavitate ar explica motivul pentru care resturile de RCW 86 sunt atât de dispersate. Atunci când s-a produs explozia, materialele au fost expulzate în spaţiu cu o viteză mai mare în această cavitate, golită de gaze şi de praf, propagându-se astfel mai repede şi mai departe decât ar fi făcut-o în lipsa cavităţii.